Stii ce valoare ai cumparat?

Scarlet Vacaru

Varful economic din Romania ante-criza a format un tip de cumparator care achizitioneaza obiecte fara sa aiba obligatoriu nevoie de ele, fara sa stie ce beneficiu aduc. Am inceput sa apelam la achizitia anumitor lucruri in viata noastra ca sa ne simtim integrati in societatea in care traim, si sa ne afisam statutul social.

Din cauza asta piata din Romania si-a dezvoltat o natura anti-umana: cumparam obiectul X fiindca e pe piata, nu pentru ca ne trebuie. Cumparatorul nu mai stie prea bine ce valoare are obiectul pe care il achizitioneaza.

Problema asta a sapat in comportamentul nostru mult mai adanc decat putem sa ne dam seama din cateva vorbe. Ne coordonam dupa niste criterii superficiale atunci cand vrem sa ne cumparam ceva: se poarta, e cool, e noul model, are X cai putere, l-am luat pentru ca mi s-a parut interesant, si multe alte motive de genul asta. Nu te intrebi daca ceea ce se poarta se va purta bine si pe tine, nu te gandesti ca X cai putere nu ai cum sa ii alergi pe soselele din Romania, care nu sunt inca piste de curse (nu ca asa ar trebui, dar cu 100km/h pe soselele noastre ajungi sa investesti mai mult in repararea masinii decat in achizitia initiala). Asta te face sa devii superficial fata de calitatea unui produs, si fata de raspunderea pe care ar trebuie sa o ai cand dai banii pe acel lucru.

Nu cred ca naivitatea cumparatorului este o mina de aur pentru vanzator. Este ca un bumerang care se va intoarce impotriva furnizorului mai tarziu. In prima faza vanzatorul va vinde si va insela impresia, fiindca acest comparator naiv nu isi pune intrebari despre obiectul pe care da banii. Problema este ca pe termen lung acest vanzator neatent cu planul lui de viitor, va fi tras la raspundere de naivul comparator, si nu va intelege cum si de ce isi permite acesta sa ridice pretentii.

Acest comparator naiv va fi trezit de mediul in care traieste, si isi va da seama ca a fost dez sau ne-informat. Si incep reprosurile: nu merge asa cum mi-ai promis, nu are X setari/facilitate, am dat banii degeaba ca nu imi foloseste, las’ ca ma duc la ei si le cer banii inapoi, etc. Acest comparator ori nu stie sa foloseasca ce a cumparat ori chiar nu are ceea ce i s-a promis.

 Ca furnizor de servicii intalnesti foarte multe cazuri in care cumparatorul nu stie ce achizitioneaza. Initial iti da de inteles ca are nevoie cat mai urgent de acel serviciu, insa mai tarziu relatia dezvaluie inevitabilul: a cumparat acel serviciu fiindca piata la incurajat sa o faca, nu fiindca avea nevoie de X serviciu in Y moment. Si daca avea nevoie nu s-a interesat suficient despre nevoia lui. Si de aici incepe o cursa de-a soarele si pisica, in care incepi sa cauti unde e problema si a cui e vina. Si ajungi mereu la acelasi punct: multi cumparatori achizitioneaza fara sa isi planifice investitia, fara sa se intrebe ce va face mai departe.

Intrebarea care revine constant Stii ce valoare ai cumparat? duce mereu in aceeasi directie: daca mi-as planifica bugetul si daca m-as gandi atent de ce prefer sa cumpara un anumit obiect, poate as intelege ca orice achizitie pe care o fac este o investitie de resurse – de bani, de timp, de rabdare, de cunoastere. Intr-un cuvant atitudinea iresponsabila ne costa, iar recuperarea acestor pierderi este prea indelungata ca sa ne permitem neatentii de genul asta.

Cred ca ar trebui sa incepem sa vedem informatia sau cunoasterea ca pe o valoare care ne poate scoate din… incurcaturi si pierderi. Nu doar sa vorbim despre virtutile detinatorului de informatie ci sa il si incurajam sa presteze valoare.


Leave a comment

You must be logged in to post a comment.